Era prima mea vacanta la bunici. Plecasem din Chicago pentru a-i cunoaste. Pe mama am lasat-o acolo, singura. Avea doua job'uri pentru a putea sa plateasca toate cheltuielile si scoala mea. Aveam vacanta 3 luni.Am multe sperante si idei pentru aceste cateva luni. Acasa, nu ma prea distram..Am cativa colegi pe care ii numesc prieteni acolo, insa, numai la scoala. Nu sunt genul care sa fie bully, dar nici the bullied one. Ma incadrez la mijloc. Numele meu este Bogdan Laurentiu.Aici in orasul lui S. prietenii mei imi zic Lau.Imi place. Suna interesant.
Am 24 de ani,pe atunci aveam 17. Sa va zic cum i-am cunoscut...cred ca era o zi de vineri si soarele stralucea extraordinar, asa ca am iesit in fata portii bunicilor si am privit in departare...sa vad cat e de frumos, si asta pentru ca acasa nu prea il zaream din cauza cladirilor foarte inalte.
Atunci am vazut-o pe Alexandra prima oara.Trecea in viteza cu bicicleta pe strada. Cred ca si ea m-a vazut atunci, insa nu am vrut sa o intreb nici pana azi. Cred ca oricum as da-o m-as emotiona vizibil.
Avea niste ochi care in bataia luminii soarelui pareau verzi, dar ei sunt un caprui deschis...Si parul ei buclucat, flutura in aer cum pedala in viteza. Si, desi a trecut asa repede vitezomana, parca timpul a incetinit, doar pentru ca eu sa vad fiecare detaliu in parte.
A doua zi, am iesit sa ma invart pe strada, poate asa mai dadeam nas in nas cu ea. In schimb, m-am imprietenit cu vreo doi baieti si m-am dus cu ei la fotbal.
Acolo, spre surprinderea mea, am avut o portarita tare draguta. Hmm, cine ar fi crezut ca mai joaca si fotbal. Am jucat contra ei. Nu m-am bagat prea tare in seama cu ea, sa nu creada cine stie ce.
Dar, de-a lungul lunii iunie am tot iesit cu ei. Fie ca mergeam la plimbare cu bicicletele, fie ca ieseam la Petrom sa mancam pizza sau stiu eu ce nazbatii mai faceam, o studiam... COntemplam tot ce avea legatura cu ea.Ma bucuram de fiecare zambet al ei. Vroiam sa stiu totul despre ea. Recunosc, mi-a placut mult ce am vazut si m-am bucurat ca am avut sansa de a cunoaste. Imi placea si inca imi place sa imi amintesc rasul ei colorat ca un curcubeu nebun.
Intr-o seara, eram la coltul ei...asta, pentru ca , de obicei acolo ne intalneam.
Casa ei era langa un mini-market si de acolo ne luam seminte sa le spargem :))
Toti au plecat rand pe rand, pana am ramas doar noi doi singuri.
Mi-a zis ca ei radeau de noi, insa eu nu ii auzeam. Vroiam sa iau sa o strang in brate, insa stiam ca nu era momentul, asa ca m-am abtinut.Foarte tare.
Ne-am destainuit unul altuia secretele cele mai intunecate.Un moment atat de emotionant si trist... Mi-a povestit cum nimic din ce facea nu le atragea nicicum atentia parintilor ei si zilele erau o suferinta continua cand erau ei acasa. Macar in familia ei nu a existat violenta fizica...Am simtit in piept cum un fulger m-a traznit si ma ardea inima.In momentul ala i-am dat un pupic pe obrazul stang. Simteam cu tot inlauntrul meu tremura de emotie,sau de nu stiu ce...Ea m-a luat in brate si m-a strans cu putere. M-am simtit protejat si in siguranta. Nu m-am simtit deloc singur, asta era cert.
Asa a inceput o poveste de prietenie profunda...care mi-a schimbat radical viata si perceptia despre viata...
When you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it...
No comments:
Post a Comment