Numele meu este Alexandra.Acum am 23 de ani. Atunci aveam 16.
Eram in clasa a 9-a,cand imi imaginam un inceput promitator pentru mine. Colegi noi, colegi de gradinita reuniti in aceeasi clasa...Locuiam intr-un mic orasel aproape de granita.
Asa a inceput liceul...Era primul an, in care aveam de gand sa incep sa imi ordine in ganduri. Un nou inceput.
Anul trecut fusese un an plin de suferinta in care incercasem sa ma sinucid. Am realizat insa, dupa ce m-am 'trezit' ca nu asta era solutia. Nimeni insa, nu a observat, nimeni nici macar nu a banuit. Am ascunsul totul in mine si nu am zis nimanui ce am facut. Mi-am dat seama ca primisem o noua sansa. Nu as fi avut cum sa ma mai trezesc dupa...asta, numai daca cineva acolo, sus , ma iubea. Am simtit acea iubire atunci. Ca un fulger m-a strapuns sufletul si m-a ridicat de pe gresia din baie. Ma simteam noua.Era intr-o vara, cand viata mea parea sa fi inceput cu adevarat.Vara de dinainte de liceu.
O vara plina de poveste. Singurele mele preocupari erau cartile, fotbalul cu baietii din gasca, plimbatul sau cursele cu bicicletele, diversele intreceri care mai de care si filmele. Mi se intampla sa stau in fata calculatorului sa vad seriale noti si zile intregi. Dupa cum ziceam, familia mea nu era mereu alaturi de mine, si asa nu prea ma puteau controla in ce faceam.
Nu credeam in iubire.Nu credeam ca pot sa iubesc, desi, eram indragostita, inca din gradinita de acelasi Vlad(el nu aveam ochi pentru mine). Ar fi frumos, sa va pot povesti ce minunatii am mai facut si la gradi. Insa, altadata ...
Eram o pustoaica baietoasa si aveam ca prieteni numai baieti.
Singura la parinti si mereu singura.
Dupa cum spuneam nu credeam ca mi se poate intampla tocmai mie. Prima oara l-am vazut in fata casei bunicilor lor, la mine pe strada. Un baiat saten cu niste ochi albastri in care sa te pierzi. Am simtit un nod ciudat in stomac si inima imi batea tot mai tare. Am crezut ca e de la prea mult pedalat. A doua zi, baietii l-au chemat la fotbal. Eu eram cel mai bun portar, asa ca au batut moneda pentru mine. S-a nimerit sa fim in competitie -eu cu el. Il chema Bogdan Laurentiu M si aveam 17 ani. A fost prima noastra partida de fotbal.
Toti i-am zis Lau. Simplu si usor de strigat la poarta :)
Venise in vacanta din State la bunicii lui. Crescuse in Chicago, dar aici era aici era tara lui 'de bastina'.
Imi amintea de cineva. Poate de Tom Sawyer. Si asta pentru ca avea parul carlionat, o energie molipsitoare si niste idei pline de inspiratie.
Asa a inceput o vara minunata din toate punctele de vedere...
When you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it...
No comments:
Post a Comment